Omul simplu

Când eram copil, adulții din jurul meu vorbeau câte odată despre oameni simpli.
Oamenii simpli nu erau subiect de conversație, dar erau menționați în treacăt, apărând de multe ori în discuție pe urmele unei narațiuni anecdotice, ca un fel de legendă sau de explicație în josul unei pagini de carte înfățișând o hartă sau o figură greu de descifrat.

Oamenii simpli erau cei care, în plină colectivizare, se întâlneau cu Iisus la brazde. Previzibil, Mântuitorul îi sfătuia să nu intre în cooperativă. Tot un om simplu era și primarul satului cu pricina. Când un om de știință (tata) era trimis de la centru pentru a le predica evoluționismul, îi organiza acestuia ieșirea pripită de pe scena căminului cultural și plecarea în trombă într-o mașină de serviciu, sub pavăza întunericului.

Oameni simpli erau de asemenea cei ce vindeau varză la piață sau umblau pe la uși cu papornițe pline cu sticle de lapte, borcane de smântână și legături de pătrunjel (femei simple, mai exact).
Tot o femeie simplă era și Anișoara, care ne-a tăiat covorul în două pentru că nu putea să-l spele și, pătrunsă de același zel gospodăresc, a spălat cu detergent pictura în ulei moștenită de tata de la părinții lui.

A fi un om simplu era uneori același lucru cu a fi un simplu om.
Oamenii simpli și femeile simple aduceau de multe ori, în poveștile adulților, o notă de umor. Uneori era un umor de situație, atunci când oamenii simpli făceau sau emanau ceva nepotrivit, de pildă un miros de brânză de burduf într-un salon de coafură. Alteori era umor de limbaj, pentru că oamenii simpli și nu mai puțin femeile aveau darul de a spune lucruri savuroase, pline de haz.
Ca odinioară lui Creangă, li se îngăduia să folosească un limbaj colorat, tocmai pentru că erau oameni simpli.

Destul de des, oamenii simpli aveau și necazuri. Aceste necazuri ar fi părut foarte grave oamenilor complicați care eram noi, dar pentru oamenii simpli, erau ceva obișnuit, peste care ei treceau cu simplitatea lor, admirabilă în acest caz, deprinsă din moși strămoși. Necazurile de care sufereau oamenii simpli erau boala și moartea copiilor, accidentele de muncă în urma cărora capul familiei rămânea invalid, alcoolismul cronic, bătăile și apucarea copiilor rămași în viață, în special a fetelor, pe căi greșite. Greșelile băieților puteau fi mai ușor trecute cu vederea prin încadrarea într-o altă categorie, a ambiției sociale.

Necazurile îi sileau uneori pe oamenii simpli și pe femeile simple să cerșească. Totuși era nevoie de un discernământ vigilent pentru a-i deosebi pe oamenii simpli care cerșeau pe drept de ceilalți cerșetori, care profitau pur și simplu de slăbiciunea de înger a oamenilor complicați și în special a femeilor, înclinate la remușcări și compătimire.

Oamenii simpli au dispărut din conversațiile contemporanilor mei. Însuși termenul a devenit desuet. Poate că între timp oamenii simpli au devenit și ei complicați. Poate că apucarea fetelor simple și a băieților simpli pe acele căi mai întâi dezaprobate, apoi tacit încurajate, de părinți, i-a condus, iarăși previzibil, în labirintul în care bâjbâim cu toții, pe diverse nivele de orbecăire. Sau poate că nemaifăcându-le vreun loc în conștiința colectivă, sperăm să-i lichidăm, în sfârșit, mai eficient și mai definitiv decât n-au reușit toate orânduirile precedente.

Căci omul simplu, prin simpla lui prezență, conține o amenințare oarecum absolută la adresa oricărei structuri cognitive, așadar a oricărei forme de organizare. Baciul care poate să șadă fără să cugete din bancul ades citat își odihnește șezutul, după cine spune bancul, fie pe un pietroi la marginea unui drum de țară, fie pe o banchetă de tren, fie în sala de așteptare a unui aeroport internațional.
Prin simpla lui necugetare la el, dizolvă sistemul.